După ce Gigi Becali a anunţat că Olimpiu Moruţan este ca şi luat de FCSB pentru 700 mii de euro, oficialii moldovenilor au ţinut să-i transmită finanţatorului roş-albaştrilor că suma este prea mică. Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani spune că telefoanele sună în fiecare zi, ofertele curgând pentru diamnatul moldovenilor.
„Nici vorbă să plece pe această sumă! 700.000 de euro e o sumă mică. Personal m-aş bucura ca Olimpiu Moruţan să rămână în fotbalul românesc la o echipă o puternică pentru că el va ajuta foarte mult fotbalul românesc. Oferte sunt pentru el şi nu sunt puţine deloc, atât din ţară cât şi din străinătate, însă în acest moment nu vom lua nicio decizie. Oricum, 700 mii de euro e o sumă foarte-foarte mică! Avem meciuri importante până la finalul anului iar gândul lui Olimpiu trebuie să fie doar la club. El trebuie să fie decisiv pentru noi pentru a prinde play-off-ul. Nici noi nu suntem disperaţi să-l vindem, şi nici el nu e disperat să plece. Vom vedea în iarnă ce va fi şi împreună vom alege oferta cea mai bună atât pentru noi cât şi pentru el!”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
Costel Enache va miza în jocul de astăzi de la Timişoara de la ora 18:00 pe care FC Botoşani îl vasusţine cu ACS Poli pe cel mai în formă jucător al echipei. Olimpiu Moruţan s-a alăturat lotului şi astăzi va intra din primul minut pe teren contra bănăţenilor. La revenirea în ţară după ce a contruibuit decisiv la calificarea naţionalei under 19 la Turneul de Elită al Campionatului European, decarul botoşănean a declarat că deocamdată nu este interesat de nicio ofertă, deşi CFR Cluj şi FCSB duc un război deschis pentru a obţine semnătura sa.
„Decoamdată nu mă interesează niciun transfer. Sunt la Botoşani şi gândul meu e doar aici. Vreau să intru în play-off cu Botoşaniul”, a declarat Olimpiu Moruţan.
Cristi P.